”Atâta timp cât un om este capabil să se reînnoiască, este o ființă umană.”
– Henri-Frederic Amiel
Ne destrămăm. De câte ori? De câte ori este nevoie pentru a ne reconstrui din nou.
Suntem ca un puzzle cu mii de piese în care încercăm să punem piesă lângă piesă pentru a realiza acea imagine minunată pe care am ales-o cu mintea și cu sufletul. Câteodată reușim din prima, căteodată din sute, mii sau zeci de mii de încercări. Câteodată, pur și simplu, renunțăm, abandonăm, doar pentru că realizăm că am ales greșit imaginea. Deși părea atrăgătoare la început, ceva, pe măsură ce construim, ne spune că nu se potrivește cu ceea ce ne dorim.
Alte căutări, alte întrebări cu alte răspunsuri și, dintr-odată, o altă imagine care ne animă prinde viață. O luăm de la capăt și sperăm de fiecare dată că aceasta este alegerea corectă, imaginea perfectă. Cine știe?! Poate că așa este sau poate că nu. Știm doar că nu vom afla niciodată dacă nu încercăm s-o construim.
Așezăm încet piesă lângă piesă până când tabloul prinde viață, capătă un sens, un înțeles corect pentru fiecare dintre noi. Fiecare în tabloul său, fiecare în povestea proprie, fiecare în peisajul care îl descrie cel mai frumos.
Toate sunt perfecte, toate sunt frumoase, toate sunt roadele eforturilor depuse de fiecare în parte, așa cum a știut și a putut. Absolut toate poartă amprenta unor emoții. Poate tristețea, poate suferința, poate prea multe încercări, poate doar nevoia de schimbare sau poate toate la un loc, au dat naștere acestor creații.
Ne destrămăm și ne reconstruim de fiecare dată când sufletul ne-o cere. Mai buni, mai frumoși, mai puternici.
Căutările Almei 