HAINELE SUNT CA OAMENII. ȘI INVERS.

”Creează-ți propriul stil, fă-l să fie unic pentru tine, dar identificabil pentru alții.”

– Anna Wintour

Fotografie preluată sites google.com

Hainele se împart în două categorii: de calitate și zdrențe. La fel și oamenii.   

Hainele bune le recunoști întotdeauna după anumite criterii: calitatea materialului (care poate garanta durata de viață a obiectului vestimentar), calitatea cusăturilor și a tivurilor (cusătura bună înseamnă rezistență, nu se vede și nu va reprezenta un risc în ceea ce privește ruperea materialului). Vei fi atent și la fermoare (o haină de calitate nu va fi accesorizată cu fermoare din plastic) și la nasturi sau găici de rezervă (dacă nasturii nu se potrivesc perfect în găurile destinate lor sau poziția față de acestea nu este corectă, cu siguranță calitatea lasă de dorit). Există, de asemenea, croiala. Este un criteriu oarecum definitoriu. Chiar dacă haina este de cea mai bună calitate, dacă nu ți se potrivește croiala, investiția devine nulă. Asta nu înseamnă că trebuie să recurgi la achiziționarea unei zdrențe doar pentru că ți se potrivește croiala. Nu. Caută haine de cea mai buna calitate care să te reprezinte, să ți se potrivească, să-ți vină ca turnate.

Cu oamenii e ceva mai dificil. Zdrențele pot și vor încerca să se ascundă în haine de calitate. Dacă ești un pic atent, dacă ai un pic de răbdare, vei vedea că se vor da de gol în scurt timp. Vei afla repede dacă în fața ta se află un om de calitate sau o zdreanță.

Oamenii de calitate sunt făcuți dintr-un material aparte, inconfundabil, un material ce conține respect, educație, inteligență, bun simț, onestitate, altruism, sinceritate, corectitudine, onoare, entuziasm. Au simțul umorului. Sunt sociabili, creativi, deschiși, au pasiuni, visuri, sunt receptivi, prietenoși, generoși. Iubesc binele și frumosul.

Zdrențele, în schimb, deși vor încerca să se ascundă în sau printre materiale de calitate, își vor dezvălui într-un final adevărata natură. Pentru că nu li se potrivește nici materialul, nici croiala și sunt accesorizați cu cele mai oribile însușiri: fățărnicie, agresivitate, egoism, gelozie, cinism, incultură, lașitate, ignoranță, indiferență, insensibilitate, cruzime, invidie, iresponsabilitate, lăcomie, minciună, viclenie. Sunt ranchiunoși, vulgari, lingușitori. Nu au țeluri, nu au pasiuni și nu se pot ridica mai sus de nivelul primitiv. Paradoxal, vor căuta mereu o cale de acces către oamenii de calitate și vor încerca să se amestece printre ei. Doar că, oricât încerci să amesteci apa cu uleiul, va exista o graniță clară care le va separa.

Îmbracă-te cu haine bune, caută stilul care ți se potrivește și ramâi fidel standardelor înalte. Pentru că viața este prea scurtă și prea frumoasă, nu merită să te îmbraci ieftin.

”Ador lucrurile care îmbătrânesc cu grație, care nu expiră, care rezistă testului timpului și care devin exemple vii ale perfecțiunii absolute” – Giorgio Armani

Hainele sunt ca oamenii. Și invers.

Lasă un comentariu

search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close