ÎN UMBRA FRICII.

” Dă piept cu cele mai mari frici ale tale. După aceea, ele nu vor mai avea forță, iar tu vei fi liber.” – Jim Morrison

Definiția psihologică a fricii vorbește despre un răspuns normal al organismului, un răspuns biochimic ce se formează în creier. Când apare? În mod normal, apare ca reacție la un pericol real, fizic sau emoțional. Frica este o emoție fundamentală, necesară supraviețuirii și care ne ajută să ne mobilizăm în fața unui pericol real. Eu, personal, sunt mai mult adepta explicației spirituale care vorbește despre frică ca fiind un program energetic indus, care începe să ruleaze odată cu apariția primului strigăt ce ne anunță aterizarea pe această planetă. Din acel moment, începe circul: părinții se tem, bunicii se tem, tot neamul se teme pentru ”bibeloul” abia născut. E clar că, direct răspunzători pentru primele și cele mai solide impregnări ale fricii în câmpurile și structurile energetice ale ființei tale sunt, culmea, cei care te iubesc și își doresc ca tu să ai o viață fericită și împlinită. Dar stai, asta nu e tot, mai avem! Urmează, pe măsură ce crești, confruntarea cu societatea: școală, prieteni, serviciu, colegi, amici, cunoștințe, ”ciocniri” cu diverse persoane în diferite situații. Toți își vor aduce, mai mult sau mai puțin, un aport considerabil sporit la dezvoltarea și îmbunătățirea acestui program. Toți își vor da cu părerea, te vor sfătui înțelept și te vor judeca pentru alegerile tale. Și, uite-așa, te trezești într-o bună zi (dacă ai șansa să te trezești), adult fiind, cu o căruță de semne de întrebare, un snop de frustrări și o gălăgie de regrete pentru toate lucrurile pe care nu le-ai făcut, nu le-ai realizat, deși acolo, undeva în sufletul tău , ți-ai dorit întotdeauna să le faci, să le relizezi. De ce? DE FRICĂ, d-aia!

Vestea proastă este că ai pierdut mult timp și degeaba, majoritatea fricilor fiind rodul atașamentelor (de oameni, obiecte, etc – frica de a pierde toate acestea) , al proiecțiilor negative îndreptate către rezultate ale unor posibile acțiuni (niciodată puse în practică, desigur) și tot felul de povești ale propriei minți, minte ocupată, de regulă, cu nevoia de control și siguranță.

Vestea bună este că niciodată nu este prea târziu să realizezi că poți face orice, că poți avea orice, dacă îți dai voie și accepți că nu poți controla totul și că nu ai decât doua certitudini în această existență: nașterea și moartea.

Și între  ele se petrece VIAȚA. Da, viața aia pe care nu o să o trăiești la maxim, viața aia după care tânjești dar pe care nu o să o ai niciodată, viața aia în care ești doar spectator, nu jucător. De ce? DE FRICĂ, d-aia! A ta și a tuturor celor care își revarsă ostentativ și cu multă generozitate propriile frici, frustrări și regrete, asupra ta. Majoritatea celor care își fac griji pentru buna existență și supraviețuire a ta, acele majorete permanente care nu au altceva mai bun de făcut decât să te ”încurajeze” cu un ”Vaaai, ai grijă!”, ”Vaaai, să fii atent!”, ”Vaaai, e periculos!”, ”Aoleu, ai înebunit, ce te-a apucat?” nu fac altceva decât să proiecteze asupra ta propriile frici. Nu le mai permite, sfătuiește-i de acum să își facă griji pentru propria persoană și pentru propria viață. Viața aia netrăită a lor, știi ce zic ?!

Tu, între timp, du-te și trăiește, experimentează, acționează. Fă orice și fă asumat. Și încurajează-i și pe cei de lângă tine să îndrăznească, pentru că singura modalitate de a-ți învinge orice frică este să o confrunți. Scapă de atașamente. Detașează-te! O minte atașată este o minte plină de frică, doar o minte detașată este liberă de frică.

Singura mea frică este frica de a nu trăi….de frică. Atât. Ce știu sigur este că nu vreau să trăiesc o viață în umbra fricii, acea frică de inevitabil. Nu știu când se va întâmpla, nu știu cum se va întâmpla și nici de ce. Știu că va veni acea clipă și mai știu că până atunci pot alege să TRĂIESC din plin și cu bucurie tot ceea ce îmi doresc.  În rest, nu vă faceți griji pentru mine, vă rog insistent! Nici pentru că am ales să zburd pe o motocicletă, nici pentru că iubesc să conduc o mașină mare și puternică, nici dacă mâine o să vreau să pilotez un avion sau să învăț să navighez pe un vas, nici dacă astăzi vreau să sar cu parașuta, nici…, nici…, nici.

 Aici, jos, pe această planeta, am eu grijă de mine și de existența mea, iar de acolo, de sus, are grijă  Dumnezeu. Și e de ajuns.

”Câte lucruri am pierdut din teama de a nu pierde!”

-Paulo Coelho

P.S. Dedic acest articol copilului meu, Călin. Te iubesc și, tocmai de aceea, fericirea ta este și fericirea mea! Vrei să faci un lucru ? Dacă tu crezi că te va face fericit, fă-l! Trăiește, experimentează, fii viu, fii recunoscător pentru că ți s-a dat această viață și onoreaz-o, bucură-te din plin de ea! Eu sunt aici pentru a te încuraja, a te sprijini în tot ceea ce-ți dorești să experimentezi și pentru a mă bucura de evoluția ta.