ASTA-I TREABA CU KARMA

”În cele din urmă, karma vine după fiecare. Nu poţi scăpa bătându-ţi joc de oameni toată viaţa ta, nu mă interesează cine eşti. Primeşti ceea ce oferi. Aşa funcţionează. Mai devreme sau mai târziu, universul îţi va servi răzbunarea pe care  o meriţi.” – Jessica Brody

Fotografie preluată sites.google.com

Întrebarea zilei : ” Alina, cum este treaba asta cu Karma?”

Păi, hai să ne lămurim, măcar un pic, cum stă treaba asta cu Karma. Cei inițiați spiritual știu exact cum stă treaba, cine sunt și ce fac Îngerii karmei. O să povestesc cât mai succint (pentru că subiectul este foarte vast și se poate vorbi zile în șir fără a fi nevoie să repeți o frază) pentru cei care nu au această deschidere către cunoaștere, cei care aud în stânga și în dreapta ”lasă că există karma!”, ”karma nu doarme”, ”nu te lasă karma fără să plătești!”. Ajungi să crezi, dacă nu ești in domeniu, că această karmă este un fel de nene cu o bâtă, atent la tot ceea ce faci și care, dacă ai înjurat sau ai scuipat pe cineva, te articulează instant cu bâta de nu te vezi.

O să folosesc comparația cu fiscul, doar că este vorba despre o energie, nu despre o instituție materială. Karma este ca un contabil ce ține evidența tuturor energiilor negative pe care fiecare om le creează singur prin gândurile, vorbele și faptele proprii, energii care se vor răsfrânge și vor afecta, evident, și tot ceea ce îl înconjoară la exterior, tot ceea ce este însuflețit: oameni, animale, plante. Tot ceea ce emiți negativ prin gândurile, vorbele și faptele tale, va fi înregistrat, stocat și calculat de către ”contabil”, urmând a fi întocmită o notă de plată corespunzătoare daunelor aduse. Și asta se va întâmpla pe parcursul tuturor vieților petrecute, de fiecare dintre noi, pe această ”planetă școală”, planeta Pământ. Cum se efectuează plata? Simplu! Prin cei pe care i-ai lezat, rănit, umilit, batjocorit, furat, mințit, înșelat, ucis, etc. Fiecare dintre aceștia, va reveni, sub o formă sau alta, într-o anumită situație și într-un anumit moment al uneia dintre vieți, să încaseze datoria pe care care o are de recuperat de la tine. Și o va încasa exact sub aceeași formă. Poate acel suflet pe care l-ai rănit, are capacitatea de a te ierta pentru durerea provocată și se va elibera de această povară. Da, asta e bine pentru acel suflet, dar ”contabilul” a înregistrat deja și nu va lăsa nimic nefacturat. De ce, o să întrebi, dacă păgubitul m-a iertat, de ce să mai plătesc? Simplu: pentru că totul trebuie să stea într-un perfect echilibru. Ca balanța să stea în echilibru, va trebui sa depui aceeași sumă în celălalt taler…iar celălalt taler, ce să vezi, nu e nimeni altcineva decât TU. Va trebui să simți, să trăiești și să experimentezi, la rândul tău, tot ceea ce ai creat, fie că este durere fizică, durere emoțională sau psihică. Doar așa vei putea înțelege pe deplin care sunt consecințele gândurilor, cuvintelor și faptelor negative proprii. Doar așa poți evolua ca suflet și poți înțelege că nimic nu este întâmplător și nimic nu este lăsat la voia întâmplării în acest Univers.

Vestea bună este că, deși nu poți plăti totul într-o singură viață și vei reveni la ”școală” până achiți toate facturile, contabilul nu îți pune limită la achitare. Adică, cu cât îți plătești mai mult din datorii într-o viață, cu atât urmașii tăi (copiii tăi, copiii copiilor tăi, etc) vor avea mai puțin de plătit. Vestea proastă este că, cu cât mai mult încarci factura, cu atât mai mult vor avea și ei de plătit. Pentru că da, pe lângă ”contabilul” personal, există și ”contabilul” de familie (karma de familie), care va avea grijă să lase cheltuielile tale în grija copiilor tăi.

Și nu, nu te gândi că, dacă ai ajutat o bătrână să treacă strada, nu vei plăti pentru că ți-ai mințit mai devreme prietenii, că ai rănit sau abandonat un animal, că ți-ai înșelat partenera sau partenerul sau că ai furat ceva de la cineva. Ei bine, nu, nu  funcționează așa. Te poți minți pe tine, îi poți minți pe alții…însă ”contabilul” are biroul în structurile tale și nu doarme niciodată. Vei primi întotdeauna ceea ce servești și lucrurile se vor repeta la nesfârșit, până la soluționare.

” Karma rea este cea care îi duce pe oameni înapoi în lume. Totuşi, Dumnezeu îi dă fiecăruia o şansă să rupă legăturile karmice. Puteţi să o faceţi. Toată lumea poate. Problema e că foarte puţini fac efortul.” – Paramahansa Yogananda

Lasă un comentariu

search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close