”Frica de suferință este mai rea decât suferința însăși”
– Paulo Coelho
Lacrimile îi curg și îi curg…și nu se mai opresc. Poartă în ele esența tulbure a durerii, a suferinței profunde, a disperării și a pierderii de sine. ”Alina, spune-mi tu, unde am greșit? De ce nu mă aude, de ce nu mă vede? Parcă nu exist, nu simte nimic, e ca o piatră care se rostogolește neîncetat, fără oprire… N-am făcut altceva decât să fiu un om bun, să îmi pese, să iubesc, unde am greșit?”
Acești oameni știu adevărul, cunosc foarte bine răspunsul la toate întrebările. În fața mea stă o persoană empatică, educată, cu o doză considerabilă de auto-reflexivitate, cu un caracter frumos, pe deplin capabilă să înțeleagă lumea în care trăiește. Îmi dau seama că nu caută un răspuns în adevăratul sens al cuvântului. Se confruntă însă cu procesul dureros al acceptării adevărului.
”Nu te aude pentru că tu ești prea departe, departe de locul și timpul în care se află. Nu poate, nu are cum, îi este imposibil. Și chiar dacă te-ai afla aproape, tot nu te-ar auzi. Nu poate suporta muzica ta, e prea armonioasă, prea caldă și prea asemănătoare cu ritmul unei inimi. Pentru celălalt muzica ta este deranjantă.
Nu te vede pentru că ochii săi nu pot privi în direcția ta, ar însemna orbire. Tu emani lumină, strălucești. Când trăiești în întuneric, devine insuportabilă lumina. Imaginează-ți ce ar însemna un reflector în ochii unui liliac care își duce existența doar în întuneric, înțelegi?!
Nu te simte pentru că sentimentele frumoase, de cele mai multe ori, degajă o cantitate de căldură care topește tot. Dacă le poți primi, ele topesc minciuna și iluzia, topesc superficialitatea și ignoranța, topesc indiferența și mândria. Sentimentele te vulnerabilizează, te expun, iar cei mai mulți oameni fug de trăiri profunde. Rămân ancorați în frică, trăiesc comod într-o lume a lor, construită din iluzii și cioburi de suflet. Este o lume în care e rece, e iarnă mereu, e întuneric, e pustiu, e gol.
Acum înțelegi?! Nu este vina ta. Celălalt trăiește într-o lume total diferită de a ta. Nu este o lume pentru tine.”
Lacrimile s-au oprit. În colțul gurii s-a născut un mic zâmbet. E amar, dar e un început bun. Căutând dimineață să aflu cum va fi vremea, aflasem că undeva în timpul zilei va ieși Soarele. A ieșit, dar nu afară. A ieșit, timid, firav, dar a ieșit acolo unde trebuia. Încă o zi frumoasă, caldă, însorită…pentru mine .
”În adâncul sufletului nostru se află răspunsurile pe care le căutăm.”
– Buddha
Căutările Almei 